Am auzit foarte des cum oamenii educa copii cum sa nu distruga natura niciodata. Se produc teorii si lucruri care sa ii faca pe copii sa pretuiasca natura, deoarece prin natura s-au format ei. Uitam si facem lucruri gresite. Incercam sa ne educam copii insa nu realizam ca de fapt, cei care gresesc, suntem noi adultii. De cate ori n-ati vazut oameni care arunca deseurile chiar in mijlocul naturii? Sau oameni care distrug padurile in mod inconstient?
Astazi, oamenii nu pretuiesc atat de mult natura cum ar trebui, insa sunt foarte buni la teorie atunci cand isi educa copii. Si cum ar putea intelege un copil ca nu este bine sa distrugi natura, cand nu stim sa le dam cele mai multe exemple? Copii preiau foarte mult de la adulti si ii considera exemplul cel mai demn de urmat. Am observat, probabil, cum copii vor sa ajunga cat mai repede la maturitate si tind sa se comporte ca si parintii lor. Ei vor sa se simta responsabili si capabili sa faca anumite lucruri, chiar daca acest lucru nu se poate intampla la o anumita varsta.
Ar trebui sa ne aducam copii si sa incercam sa le inducem, oferindu-le un bun exemplu, ca ar trebui sa pretuiasca absolut tot ce ii inconjoara. Daca nu vom fi noi, in primul rand un exemplu pentru copii, nu putem sa avem asteptari de la ei, sa faca ceea ce noi nu facem.
In scoli, se insista foarte mult pe aceasta zona. Copii sunt invatati de la varste fragede ca trebuie sa pretuiasca natura si sa nu o polueze. Pentru a incuraja aceste actiuni se organizeaza fel si fel de actiuni de voluntariat prin care copii planteaza pomi, fac curatenie in locuri publice, etc. Acest lucru trebuie sa fie sustinut si acasa pentru a face copilul sa inteleaga mesajul transmis.