Ce metoda cunosti pentru indepartarea sau tinerea la distanta a nesuferitilor tantari care ne-au tot dat tarcoale inca din vara si continua inca sa necajeasca pe toata lumea chiar si acum pe timp de toamna? Solutii, creme, plasuri, lampi cu miros sau spray-uri speciale pentru omorat tantarii exista, insa acestea de cele mai multe ori sunt nocive pentru organismele noastre, tocmai de aceea o solutie mai practica si mai naturala se cere pentru o protectie mai buna impotriva tantarilor.

Plantele verzi si cu flori sunt cele mai la indemana solutii cand vine vorba despre combaterea aparitiei acestor ganganii insuportabile ce ne pot face cu adevarat viata un chin. Pe langa piscaturile inestetice care ne sunt lasate pe tot corpul, aceste insecte uracioase si sacaitoare nu ne lasa nici sa dormim, bazaindu-ne pe la cap in timp de vrem sa ne facem somnul odihnitor.

Intrati de seara in casa, atrasi de lumina si ramasi acolo peste noapte, tantarii incep sa isi faca de cap in jurul nostru(pentru ca simt caldura radiata de corp) in special in timp ce dormim. Muscatele sunt acele flori care au un efect anti-tantari dintre cele mai bune si mai eficiente. Aceste flori placut mirositoare  functioneaza ca un scut impotriva insectelor piscacioase, dar si ofera un aspect foarte estetic locuintelor noastre.

Alta planta verde si speciala care ne poate ajuta sa indepartam tantarii este si busuoicul cerbilor. Aceasta planta des intalnita cu flori mici si mov actioneaza drept un insecticid natural impotriva insectelor enervante. Trebuie sa ai o asemenea planta la indemana daca vrei sa te aprei de tantari, dar si sa iti improspatezi casa.

Un ghiveci frumos si aromat de menta regasit in interiorul bucatariei sau camerei tale de odihna poate tine la distanta tantarii si ii pot anihila odata pentru totdeauna. Nu numai ca menta este foarte aromata si proasptata si te poate ajuta sa iti condimentezi mancarurile speciale, dar si bauturile aromate, insa este un ingredient natural care te poate feri de tantarii enervanti.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *