delta dunariidelta dunarii

Delta Dunarii este un loc care trebuie vizitat obligatoriu, de oricine, nu doar de romani. Din pacate, foarte multi o percep ca o destinatie destul de scumpa, lucru care ii face pe unii sa aleaga alte variante. De aceea, numarul turistilor in aceasta locatie a scazut de trei ori de la inceput anilor 1990 si pana acum. In 2014, numarul turistilor a ajuns doar la cifra de 3.000. Din pacate, nici strainii nu vin foarte des in delta, pentru simplul fapt ca nu este o zona foarte promovata, la fel ca restul tarii, de altfel.

Romania are un numar de turisti de sapte milioane la o populatie de aproape 20 de milioane de locuitori. Prin comparatie, Croatia, o tara cu mai putin de cinci milioane de locuitori a avut in 2013 peste 14 de milioane de turisti. Romania nu este promovata cum trebuie si acest lucru se vede – ironic, tot tara are de suferit, deoarece sunt tari in nume care traiesc, practic, doar din turism (Malta, de exemplu). De aceea, cred ca ar trebui sa se organizeze excursii in Delta Dunarii, cat mai des, chiar prin programe guvernamentale.

Delta Dunarii este cea mai mare rezervatie naturala din tinuturile umede ale Europei, avand o suprafata de 2.681 km2, iar in 1990 a fost numita rezervatie a biosferei de catre UNESCO. Suprafata acesteia creste in fiecare an cu cate 40 de metri, in urma aluviunilor care se depun datorita fluviului Dunarea; procesul de formare a deltei a inceput acum 13.000 de ani si va continua sa evolueze.

Delta Dunarii se remarca prin fauna si flora sa incredibila, care atrage prin frumusetea si varietatea sa. 98% din fauna actavica europeana poate fi gasita aici, precum si mamifere rare, ca mustela si lutra. Delta nu duce lipsa de amfibieni (opt specii), reptile (tot opt specii, din care patru serpi) si pesti, 65 de specii gasindu-se aici, predominand cei de apa dulce (cam 60%), restul migrand din Marea Neagra primavara; se remarca scrumbiile si sturionii.

Probabil elementul cel mai cunoscut al deltei il reprezinta pasarile, aceasta fiind cunoscuta dintotdeauna ca un paradis al acestora. 81% din avifauna Romaniei se gaseste aici, adica 327 de specii; 218 de specii cuibaresc aici, iar celelalte 109 fiind pasagere. Aici pot fi gasiti cufundari, corcodei, lopatari, rate si gaste salbatice, furtunari, cinteze, codalbi, acvile, vulturi, ciocarlii, silvii, mierle  si, simbolul deltei, pelicanii. Colonia acestora este cea mai extinda din toata Europa. Nu veti avea insa voie sa va apropiati de coloniile lor, pentru a nu-i perturba; stati fara griji, insa, pelicanii pot fi vazuti in toata zona deltei.

Formatiunea specifica Deltei Dunarii este plaurul, care este alcatuit dintr-un strat gros de 1-2 metri in compozitia caruia intra rizomii de stuf si alte radacini de plante in combinatie cu sol. Desi initial acesta este fixat, la un moment dat se desprinde si devine o insula plutitoare, care pluteste pe suprafata ei, carmuita de vant.

Populatia este concentrata in doua orase (Sulina si Tulcea) si 15 sate, toate acestea insumand cifra de 22.000, din cauza extinderii apei, care nu permite dezvoltarea localitatilor foarte mult. Oamenii de aici sunt foarte prietenosi si mereu dornici de oaspeti.

Deci, de ce nu ati vizita Delta Dunarii, daca tot aveti de gand sa plecati in concediu? Dintre toate zonele frumoase ale Romaniei, consider ca delta castiga, de departe.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *