In functie de cat de mici sunt copiii tai si daca iti doresti sa ai parte de un antrenamant fizic mai intensiv, atunci trebuie sa faci ceva modificari pentru ca ai tai copii sa fie in siguranta in timpul programului de exercitii. Pentru copiii mici, este grozav sa imbini miscarile exercitiilor de gimnastica cu cele cu greutati usoare. De exemplu, copiii pot incerca niste sarituri sau genoflexiuni usoare, in timp ce parintii pot alege sa faca flotari si ridicari de greutati mai mari.
De asemenea, parintii pot crea pentru copiii lor niste greutati usoare si numai bune pentru un antrenament ca la carte. Greutatile pot sa fie cam periculoase pentru copiii mici, chiar si cele de un kilogram. Asadar, astfel incat copiii sa nu aiba de suferit din aceasta cauza, parintii pot sa umple niste role goale de prosoape de hartie cu ziare si reviste mototolite si alte carpe de prin casa, astfel incat daca se intampla ca micutii sa scape greutatile, sa nu se raneasca.
Sau mai exista alternativa greutatilor pentru copii care sunt fabricate din plastic usor si se pot gasi in magazinele cu jucarii pentru copii. Acestea sunt foarte indemanoase si usoare, dar si foarte aratoase de asemenea. Fiecare dintre aceste greutati nu ar trebui sa depaseasca jumatate de kilogram.
Pentru copiii mai mici, nu iti fa griji daca acestia fac corect miscarile si exerciitile de gimastica pe care le spui sa le faca. Doar faptul ca participa alaturi de tine si doresc sa faca sport alaturi de tine este suficient pentru a te face mandra si multumita de acestia. De asemenea, spune-le cat de mandra te simti de ei si ca nu ai fi putut sa iti termini antrenamentele fara ei, si spune-le de asemenea ca vor fi puternici si sanatosi daca vor continua sa faca sport alaturi de tine.
Foarte important de avut in vedere faptul ca este foarte important pentru ca oamenii sa faca sport de mici.